Servicii
Evaluare Psihologică Copii, Adolescenți și Adulți
Evaluare psihologică se referă la investigarea și evaluarea modului în care funcționează psihicul unei persoane, scopul principal fiind acela de a-i înțelege simptomele, cauzele și intensitatea suferinței, dar și factorii de risc și factorii de protecție. Acest demers este realizat de către un psiholog clinician autorizat și se desfășoară pe parcursul a 2-5 ședințe. În ședința de feedback, clientul va primi raportul de evaluare psihologică ( în cazul în care acesta a fost solicitat) și se vor stabili direcții viitoare de intervenție psihoterapeutică.


Psihoterapie Individuală Copii, Adolescenți și Adulți
Psihoterapia este un demers de profunzime, în care, într-un spațiu liber și protejat, clienții pornesc într-o călătorie interioară și se întâlnesc cu părți de umbră din ei, cu emoții și amintiri reprimate, cu credințe și scheme mai mult sau mai puțin dezadaptative. Alături de terapeut, ei ajung să resemnifice experiențele adverse prin care au trecut și să le integreze într-o narațiune coerentă despre sine. În timp, simptomele care i-au adus în terapie (anxietate, atacuri de panică, relații conflictuale, experiențe traumatice, disreglare emoțională, dependențe, boli psihosomatice etc) se reduc, imaginea de sine și de ceilalți devine mai realistă, iar clienții încep să trăiască o viață cu mai mult sens.
Consiliere Parentală
Consilierea parentală este o abordare care se centrează pe sprijinirea părinților în rolurile și responsabilitățile lor. În ședințele de consiliere parentală, părinții sunt ajutați și încurajați să facă față provocărilor pe care le întâmpină în creșterea copiilor, să gestioneze mai bine dinamicile din familiile lor și să-și îmbunătățească abilitățile parentale. Consilierea parentală poate fi benefică pentru toate persoanele care caută îndrumări cu privire la o varietate de probleme legate de parentalitate: venirea pe lume a copilului, gelozia fraternă, adaptarea la grădiniță sau la școală a copilului, opoziționism, punerea de limite etc.

,,Ceea ce negi te va acapara, ceea ce accepți te va transforma.’’